Povestindu-mi

Nascut-am gandurile-n mine
ce ma fac sa uit de dor,
ma duc spre dealul fara nume
si scrutez intr-un decor.
Pasind agale-n codrul verde
timid si el, ca si-al tau chip
ii simt racoarea lui din suflet
ce in ganduri m-a umbrit...
Nopti uitate in drumul vietii
ai tai ochii pierduti in zori,
tu frumoaso, ratacita dintre stele
cu al tau zambet imbatator.
Alerg, alerg obosit de lume
alerg de voi oameni necrutatori
m-ascund in mine, m-ascund de lume
acei domni biruitori...
In zambetul tau se ascunde nestirea
in surasul tau ma ascund doar eu,
pe chipul tau vad tamaduirea
in ochii tai vad visul meu.
In seara aceasta vom fi doar noi
cu ganduri inodate fine,
taina mea ii chipul tau
ce-l port la gat cu mine.
Pierdut ma simt cand esti departe
ma regasesc intr-un pustiu
fara aer, fara scapare
as vrea sa mor pe trupul tau.
Ehe cate ganduri ma-nfioara
ma aprind, ma tin legat
iubita mea priveste-mi starea
sunt eu, copilul intunecat...
Nimic nu-mi mai pasa,
nimic din tot ce-am invatat
stiu ca-mi lipsesti, stiu de-o viata
dar de anxietate n-am uitat.
Viata-i doar un drum spre moarte,
un antrenament deplin de a trai,
gresim in lumea asta idioata
dar dincolo, nu stim ce va fi.
Of! ce de momente disperate
ce ma cuprind, imi dau fiori
as vrea sa-ti spun taina ce-apasa
pe al meu suflet, muritor.