Te priveam în sfîrşit!

Te priveam în sfîrşit!

Erai mai scundă decît credeam
şi mai împlinită decît visam.
Simţeam că eşti în slujba feminitaţii,
atît prin gesturile largi, leneşe,
care-ţi legănau tot trupul, toată gingăşia...

Erai aşa de minunată cu zîmbetul tău,
cu reliefarea formelor bogate ale fiecărei mişcări.
Ai gene lungi, negre şi privirea
apropiindu-şi-le, confuz, greu, misterios...

Mă nelilnişteai cu privirea ta,
parcă-ţi doreai să mă apeşi în sentiment,
să mă îneci, să mă afunzi adînc ca într-un puţ,
să mă înnămolezi...

În tine îi o veselie mare
şi plouă, plouă mereu
dar timpul ce-ţi soarbe fericirea,
în gînduri va trimite visul tău.

Ia-mi mîna în ajutorul tău,
în invocaţia din amurg...
Sunt doar un vis pierdut,
o scrisoare de bun rămas...