E mult de atunci...

Ai fost ca un vînt,
ca o eternitate,
nimic altceva decît
murmurul indiferent al tăcerii,
golul prin care pășeam, gîndeam...
Ai venit ca o tăcere sublimă!

Iubeam liniștea cuvintelor tale,
strigătul tău efemer...

Țin minte fiecare amănunt al tău,
fiecare suflare, fiecare cuvînt rostit!

Acum, acuma îi o amenințare acea zi,
o uitare nevăzută, un gînd rămas,
o vorbă-n vînt în adiere...

Oh! Oftez și mă uit în zare,
nu văd decît, ceva, efemer
o lacrimă singură în gînd
stă să apară, trist...