Tulburat în singurătate

Ce stupidităţi pot spune despre singurătate.
Eu, care nu fac nimic contra anxietăţii mele
şi doar sufăr, mă ascund dupa mine şi-mi închid
lacătul libertăţii, mă las năvălit de amintiri,
nostalgii, doruri...

Cîte nu-mi trec prin minte! Sunt îmbucăţit,
sfărîmat, tocat ca şi-o legumă.

A doua singurătate a mea este în mijlocul oamenilor,
atît de definitivă, de macerată.
Simt că nu pot să ascult, ci doar în mizantropie.
Astăzi am cunoscut această voluptate,
suferinţă cuprinzătoare, nuanţă de înnec.

Oftez paralizat, expulzat parcă din propriu-mi trup,
azvîrlit pe meleaguri neatinse, nebănuite şi întunecate.
Doamne, ce clipe de mormînt mă cuprind zilnic,
mă dezintegrez ca un cadavru în putrefacţie, visez...

Nu voi putea niciodata iubi, decît arma,
acel metalic vîrf ce răzbeşte şi trînteşte un trup,
îl lasă într-o baltă de sînge şi-l slăveşte...

M-aş colora într-un negru închis de tenebre,
de dragostea ta timidă ce nu-ţi iese din suflet...
M-aş trînti în tine să te simt aproape, să te învălui
ca şi avalanşa, ca şi-o lavă fierbinte.

Simt fluviul lacrimilor ce-mi curg prin vine,
adierea pală a stării mele sufleteşti,
nu simt decît durere, un gol şi-o putrezire,
un sărut pe talpă, poate şi-o amintire!



All Rights Reserved! Marius Brad