duminică, 11 octombrie 2009

Deşertul lăsat în neant

Reuşesc să mă regăsesc,
să-mi revăd răsăritul
cuvintelor, tainele
şi toate cuvintele mele
pline de nostalgia
pe care le-am rostit
în această vară plumburie.

Nu-mi mai oftează sufletul,
nu-mi mai curg râuri pe obraz...
Cuvintele mele sunt pline de dragoste,
sunt pline cu Dumnezeu,
cu azurul cerului nepătat...

Nici pată de nori
sub lumea aceasta sublunară
plină de o fericire
atât de vastă, atât de plină
de amurgul vesel al vieţii.

Pun punct pentru acest sezon
trecător, aceasta vară
care a trecut ca un nor de praf,
ca o zi din viaţa unui fluture!