Mă las furat de meandrele melancoliei
bacoviene, ascult harpele pe lacuri,
toate cântecele lebedelor pe moarte,
frunzele căzând, cuvintele care urcă la cer
şi glasul Celui Veşnic predicând prin văi.
Te privesc cum Abélard o privea pe Héloïse,
şi strălucim ca o cometă pe imensitatea
întunecată a universului şi răsărim odată
cu soarele, cu roua acelor dimineţi umede...
Iar acum, nedumerit, nu-mi pot imagina
că liniştea în care trăiesc e fericirea
la care am visat, că tu faci parte
din acest decor pustiu şi plin de tine.
bacoviene, ascult harpele pe lacuri,
toate cântecele lebedelor pe moarte,
frunzele căzând, cuvintele care urcă la cer
şi glasul Celui Veşnic predicând prin văi.
Te privesc cum Abélard o privea pe Héloïse,
şi strălucim ca o cometă pe imensitatea
întunecată a universului şi răsărim odată
cu soarele, cu roua acelor dimineţi umede...
Iar acum, nedumerit, nu-mi pot imagina
că liniştea în care trăiesc e fericirea
la care am visat, că tu faci parte
din acest decor pustiu şi plin de tine.
