Despletit de freamăt

Erau primele zile a lui decembrie.
Între liniile colinelor, valuri
de ceaţă se lungeau până în zare;
altele se destrămau, urcau, se
risipeau... Prin spărtura norilor,
sub o rază de soare, se zărea în depărtare
chipul tău fermecător, plin de iubire
şi dragoste. Pâlcuri de copaci,
din loc în loc, se iveau ca nişte stânci
negre; şiruri înalte de plopi îşi scoteau
vârfurile din ceaţă şi semănau cu
nişte prundişuri măturate de vânt,
ca nişte sunete de vioară...