Plecarea spre "prolog"

Preţuiesc liniştea acolo
unde am ocazia s-o întâlnesc!

Urăsc acest vacarm de secol
În care-mi duc zilele,
Nopţile petrecute îngândurat
În ziua de mâine...

Solitare aceste minute efemere!
Stau cu obrazul lipit de pernă
Şi "ascult" cum mă invadează liniştea,
Glasul urletului de vierme...
O lene luminoasă mă cuprinde,
Îmi spală sufletul pueril...

Privesc cu îndrăzneală acest monitor alb!
Văd doar molii cum îmi dansează
Un dans pueril. Parcă asist la un vals,
La o piesă de teatru...
Doar la Operă mai zăresc teatru şi balet.

E simplu să priveşti în lume la oameni,
Dar e greu să-i accepţi, să te umileşti.

Trecând doar pe langă ei pe stradă
Simt cum sunt strangulat de minciună,
Dispret şi mizantropie!

Sunt cuprins de o frenezie respingătoare!
M-aş astupa într-o gură de nepenthe*
Să-mi alung toate tristeţile, supărările
şi anxietăţile, depresile de lume.

Oh! Doamne, ce n-aş da să pot sta lângă sânul ei,
Să dorm lângă ea ca un boboc de raţă,
Să simt liniştea ei, dragostea matură...

Dar închid ochii şi mă expulzez în aminitirea ei,
în braţul ei feminin şi cald, plin, ca un braţ de flori,
Între petalele ei fine, albe ca şi omătul...


nepenthe - băutură magică folosită împotriva tristeţii de vechii greci

Aparenţă înşelătoare

Pietrificate vânturi dalbe
De culori albastre făr` de vis,
Pierdute gânduri, vis nostalgic
A mele gânduri sunt de scris!

Întrebat am fost odată
De iubirea mea din vis,
Un vânt în ceaţă e departe,
E aproape de un compromis.

Tot în mine-mi cânta vraja
Celor ce eu le-am promis:
Dor de tine şi de versuri,
Al meu trist mormânt suspin!

- De ce tot scrii, copil din lume?
- Uite scriu căci n-am să mor,
Şi de-am să mor în a mea iubire,
Las în urmă tot ce-am fost!

- De n-aş iubi m-aş sufoca şi poate,
Aş rămâne în al meu colţ...
- Nu mai ştiu ce e durerea
Căci în amor, eu vreau să mor!

Plutesc singur în a ta cale,
Singur sunt... lângă al meu mormânt,
Privesc cu greaţă ziua-n care
Când am să "zbor" va fi un chin!

Cei ce-mi vor a mea suflare,
Cei ce nu m-au Înţeles
Nu-mi doresc să-mi piară-n cale
Ci doar să fiu eu înţeles!

De te-ai pierde iubito-n gânduri
Ca o frunză vei pluti
Vei simţi a mea suflare
Al meu val gând în amurg!

În vânt m-aş strecura o clipa
Şi-aş veni la geamul tău,
Să-ţi cânt domol a mele versuri
Să mă simţi la sânul tău!

Şi de-aş pierde trenul vieţii
Să rămân p-acest peron,
Morbide gânduri intră-n mine
Nopţi în tristele urmări…

Virtute de floare

Iubita mea are virtuţile unei flori:
are un zâmbet colorat,
mâinile ca două frunze verzi, vii.
Ochii ei luminează ca şi polenul
la razele soarelui!
Chipul compune
corola nimbului ei
ca şi petalele unei flori,
trupul ca o tulpină subtire,
fraged, tânăr, moale...

Înflăcărat

Iubito, ajunul zilei tale
de naştere mi-a
alungat scepticismul,
anxietatea,
torţa durerii
sufletului însingurat.
Am uitat ce înseamnă
retragerea în mine,
umbra deplină a
râului de lacrimi
de pe obraz.
Am uitat răbdarea
de pustnic nevinovat,
de căutare a unei noi
lumi, a unui nou tărâm,
văzduh de fericire...
Cu tine mă regăsesc!
Plutim amândoi în aceiaşi apă,
în aceiaşi barcă solitară,
în acea vreme de toamnă încruntată
plină de ploi senine,
şi în drum, în drum ni
se aşterne un covor de frunze moarte,
cojite devreme de culoarea lor verzuie.
Nu pot să uit o clipă
toate atingerile tale,
forma buzelor îmbietoare,
pendularea mâinilor ce-ţi
leagănă trupul mergând...
M-am vindecat te mizantropie,
de mizantropia faţă de mine!

Incognito

Bucuria mea e atât de mare,
imensă, fabuloasă,
nemărginită în dragostea ta.
Ţi-am deschis numaidecât
uşa inimii mele,
uşa camerelor
din trecutul notru tânăr, fraged...

Un timp, soarta îmi fusese
ca rănită, o rană fără leac.
Acum pot să-ţi vorbesc!
Eşti o femeie caldă,
tandră,
eşti cu privirea spre mine.
Sunt ameţit, fericit
întru totul.
Trăiesc o minune!

Noaptea cade încet!
Un vânt răcoros venit din larg
ridică puerilitatea ta fragedă,
timidă şi tandră, gingaşă...
Apropiându-te de mine
silueta ta se măreşte,
eşti tot mai aproape,
mai chipeşă, frumoasă!

Eşti ca un murmur.
Glasul tău abia perceptabil
îl aud parcă din codrii,
de pe crengile unui copac uriaş,
stufos, care, eliberând sunetele,
le-ar fi înăbuşit totodată.
Un murmur ţesut din aşteptare.

Cu fruntea ta senină
şi cu părul tău despletit
în valurile vântului pal,
zâmbeşti pueril. Freamătă parca
o uşoară cugetare în măreţia
divină din prezenţa ta...

Deschide-mi inima!

Obscuritate. Cârdul tainelor pierdute,
Negură de jalnice urmări,
Cu tine sfânt în a mea pierzare
Amurgul cugetului tău...

Eram copii şi noi odată,
De mână ne plimbam în zori
Din buze îţi şopteam încă odată
Plăpândul farmec, feeric visător!

Înserare în văzul tău iubito,
O pală atingere de fier
Refuz să cred doar în cuvinte
Blândeţea tristelor pierzări.

Din palma omului d-afară
Ce te-a atins în urma mea,
Amurgul meu şi simţ de taină
Privesc străin în calea ta.

Mai bine repauzat şi palma-mi rece
Îngropat în canon, respins,
Cuvântul tău minor şi rece
Plânsul verii a murit!

Deschide-ţi inima, vin spre tine!

Prohibit în loc

Ar trebui
să mă mulţumesc
cu tovărăşia
animalelor,
să putrezesc
alături de ele
timp de milenii.
Să respir mirosul staulelor
decât mirosul de anxietate.
Să mor de boli
în care nu există leacuri,
să mă învârt
în jurul vidului meu,
să mă afund treptat în el,
adânc,
până în dosul
dezintegrării...
Orice eveniment
mă atinge şi mă roade!
Sunt intoxicat
de civilizaţie, de oameni.
Acest drog al meu cu amestec
de extaz şi de ură...
Viitorul meu se îngustează,
primeşte o formă de moarte,
de nebunie posedată,
diformă a normelor normale.
Mi-s otrăvite toate clipele,
toate neajunsurile mele,
doresc ceva difuz şi permanent,
o dragoste eternă, fără echivoc!

Te-am găsit oare iubirea mea?

Amintire "optimist"

Urmăresc mişcarea frunzelor,
Văd pietrele înnegrite de soare
Şi stelele pâlpâind misterios pe cer!
Foşnetul frunzelor de fag, uscate,
Pe care calc îmi sună acum, în gând,
Ca venind dintr-o altă lume...
Nori anemici se târâie pe cerul plumburiu,
Pe acest cer al verii triste...
Urmăresc pe fereastră cârpele norilor
Ce şterg cerul plumburiu, solitar şi neted.
Ce amintiri de toamnă mă îngână!
Nu văd decât pomi oglindiţi în bălţi,
Frunze cântând sub tălpile mele
Cu un strigăt de moarte, de tăcere abruptă.
Oh! Doamne, cât aş vrea să plouă,
Să-mi aduc aminte de amintirile mele
Când hoinăream cu cartea în mână pe
Potecile solitare, putrede în acele vremuri,
Uscate de îngheţul cuvintelor mele,
Şi ude de lacrimile norilor storşi în amurg.
Câţi paşi am putut să fac toamna,
Atât de mulţi încât le-am pierdut numărul.
Nu mai pot să-mi privesc doar vârfurile picioarelor,
Privesc doar în faţă, doar coperta decorului...
Căci din rai mi-a coborât această fată!...

Plouă şi-n al meu gând

Noapte. Vânt. Plouă-n marginea plăcerii,
Plouă şi-n al meu gând, plouă şi mă surpă aceste nelămuriri.

Deşertul din tranşee, singular în acel vânt
Căci tot în suflet plouă, plouă şi-n al meu gănd!

De-n sufletul meu ar ninge şi totul ar fi alb
Pueril şi pur ca tine, nostlagic mă visam.

Cuvântul ca şi lutul, fraza ca şi frunza
Strofa ce-i în mine îmi tulbură visarea.

Odă de vitejie, cântec de război
sugrum aceste rânduri, le spânzur în pridvor.

Ies în pragul uşii, ziua se frământă
Şi nopţii reci trecute, doar glasul şi-l ascultă.

Pierdute sloave de cuvinte, pierdute-n neanţ de vis,
Simţind aceleaşi clipe, de chin şi compromis...

Violenţa calumului din mine mă face solitar
Căci doar un singur nume, acela îl mai am!

Stau pe mal iubito-n noapte!

Stau pe mal iubito-n noapte
şi mă pierd în orizont,
nu pot sa uit
tăcerea-n care
visam în valea munţilor.
Stau pe mal iubito-n noapte
lângă pomul cel bătrân,
sub el cântând
cu glas de toamnă
mă pierd în zori,
mă pierd "surâs" ...
Stau pe mal iubito-n noapte
şi din Paler recitând,
"Avem timp" oare de toate?
Avem timp să ne iubim?
Stau pe mal iubito-n noapte
cu Nichita noi zâmbim,
un "Cântec fără răspuns"
ce iubirea îmi apasă
tu zâmbeşti, zâmbeşti plăpând!
Stau pe mal iubito-n noapte
sunt străjer de poezii,
rostesc cu glas cuvinte calde;
iubito! vino să te pot iubi!
Stau pe mal iubito-n noapte
aşezat în umbra ta,
sub mâna ta puerilă, caldă
sunt solitar în calea ta!
Stau pe mal iubito-n noapte
lânga sânii dulci virgini,
aştept sărutul ce m-aşteaptă
sub pleoape să ne iubim...
Stau pe mal iubito-n noapte
solitar cu lacrima în ochi,
o suprim uşor, cu patimă şi suflet
căci tu, tu eşti... luminişul meu!