Ce trişti şi liberi suntem

Noi oamenii, oameni, neoameni,
trişti, netrişti, oameni trişti.
Ne pierdem timpul, timpul ni-l pierdem
în noi se nasc amintiri, amintiri

de neoameni, de pierderi de timp,
de netimp... Noi plângem, ne plângem
de oamenii neoameni şi tot ne plângem
că nu suntem oameni, dar nimic din tot ce facem

nu ne face a fi oameni, doar neoameni.
Eu mă gândesc omenesc la omenescul
gând al tău căci eşti om, om omenesc
jovial cu amintiri de oameni.

Eu singur plâng între oameni, plâng
într-o ruşine de neoameni, nu îmi e ruşine
de oameni, doar de neoameni. Tu privighetoare
eşti printre oameni, singură tu cânţi

pe o singură ramură ce-i fără oameni.
Cântul tău se transformă în lacrimi de oameni
şi aceste lacrimi de oameni se varsă
pe pomeţi de oameni, dar nu de neoameni;

zâmbim omenesc căci suntem oameni,
dar vandalismul creat nu ne face oameni;
animale de oameni, oameni de animale
şi tot ce-am spune suntem "oameni"...

Stăm liberi şi trişti căci suntem oameni,
sentimente de oameni, sentimente de neoameni
şi plângem, plângem, nu ne plangem de aceşti oameni
care nu mai sunt oameni, nu mai suntem oameni.

Animalice cuvinte de neoameni, animalice
sentimente de neoameni, creaţii de neoameni,
lacrimi de oameni, cuvinte de neoameni,
mofturi de neoameni, oameni de neoameni.