Amenitate inefabilă de gându-mi pesimist

Blestematul meu trup ce se năruie.
Al meu trup scăldat în lacrimi,
în seva suavă a unui amurg îndrăgostit
de ceața spintecătoare a vremii de astăzi.

Blestematul meu gând pesimist,
al vorbelor goale care-mi părăsesc gura,
al clipelor ce se sting în tăcerea mea
și faptelor spumoase în fața iertărilor mele.

Blestemata mea clipă de duioșie,
a stărilor care se năpustesc asupra mea,
gândurilor sfârtecate de tăcerea-mi,
întâmplărilor ce-mi dau "speranța" mea.

Blestematul meu chip brăzdat, sufocat
de riduri milenare, împietrite și neînsuflețite
de zbuciumul contagios al gândurilor ce
oscilează între empatie și sufocare...