Un fel de "bun-rămas"

Sunt o cale fără margini,
un calvar de urlete şi neant
sunt omul singur făr-un nume,
omul care-i solitar...

Şi plâng în paşii nopţii mele,
plâng sub pătura de nori pierduţi.
Acesta-i neantul şi calvarul,
acesta-i drumul ce-a trecut.

Şi paşii mei ce dor îmi lasă
în locul care-am fost crescut
plec în lume, dintr-o lume oarbă
plec oftând ca-ntr-un mormânt.