luni, 31 octombrie 2011

Ghearele grijii

Iubirea-mi este un capăt fără margini.
Crede-mă, nu există divorț în dragoste,
nu există stări sfâșiate în sensibilitate,
în delicatețea privirii tale...

Ce curios! Sunt atât de dispus în iubire,
firescul îmi este esența pesimismului meu
și scepticul gând mă aruncă în sufletu-ți
veșnic timid, arogat în compasiunea stării tale.

Drumul dragostei este un demiurg. Sursa
mea de inspirație ești tu, ești durerea
dragostei, a faptelor de coeziune
și renasc, renasc autumnal în tine.