duminică, 28 octombrie 2012

Ajuns la neajuns

Am ajuns la zona extremă
a ființei mele,
la nedreptate și profunzime,
la o suprafață fără adâncime
și meditația ființei, mă face amar
aspru, de neegalat.
Trăiesc în vremuri tulburi,
în pasiuni goale, incurabile.

Detest viața temându-mă de moarte
și pasiunea de a striga,
de a domina creația,
mă doboară în haosul tenebrelor,
în viața dușmănoasă
ce m-a ocrotit în noapte,
în stări sterilizate de gânduri singure.

O, ce zgomot îmi provoacă ființa,
descompus și uitat în amintiri,
ce stare de asfixiere m-a cuprins în noapte,
în nopțile ce le-am pierdut zăcând...

Părăsite versuri uitate-n depărtare,
alungate-n triste nopți ce m-au respins,
scrisori imaginare, cuvinte spulberate,
în vântul aspru, în toamna ce a venit.

Și plouă-n singurătatea mea de astăzi,
plouă lin cu lacrimi de venin,
prin serile plumbite
de stropii grei ce cad în noapte,
ce-mi cad pe umăru-mi rănit...