duminică, 30 decembrie 2012

Halima

Într-o devălmășie descurajată
mă gândesc și trăiesc cu amar,
rătăcesc pe drumuri (stră)bătute
și evadez din amorțeala anormalității.

Sufletu-mi e otravă sublimă,
gândul, o faimă gingașă, funebră.
Starea, nostalgia sinuciderii
și mă împietresc privindu-mă.

Îmi pot accepta sfârșitul,
sângele vinovat de freamătul veninului,
tăcerea inimii mele morbide
și renunțarea încremenită de-a mai trăi.

Sunt un laș al normalității,
o renunțare a ființei,
o epavă a fericirii
și-un răsunet prelungit în amurg.