Mi-aș dori să mă retrag
precum Montaigne,
într-o bibliotecă,
la etajul al doilea al unui turn
și să reflectez asupra operei mele;
Doamne, e timpul să plâng!
Toamna a fost mare,
frenetică și solitară,
tristă, sardonică
și cel singur - adică eu -
va fi singur multă vreme
și va plânge,
va plânge multă vreme
înecat în lacrimile unei toamne
apuse pentru o veșnicie dureorasă.
