marți, 22 iulie 2014

Gând

- De ce m-ai așteptat?
- Păi, am crezut că...
- N-ai crezut nimic! Ești un nebun debarasat de contemporan, un nebun ce nu-și lasă poezia și cititul, și... cărților tale, mai încolo, nu le vei datora absolut nimic. Ești pierdut, uită-te la tine cum arăți cu cartea-n mână. Te-ai privit înainte să ieși pe ușă?
- Păi...
- Spune?, degeaba îngâni și nu spui ceva concret. Te uiți în gol și nu vezi nimic, nici pe mine măcar. Citești toată ziua și n-ai realizat nimic. Citești și doar atât, altceva n-ai habar... Să pleci, nu doresc nici să te mai revăd...
 O priveam cum se pierde în zare și observasem cum strângea puternic în mână cartea pe care i-o dăruisem. Se distanța odată cu timpul și toată această scenă, parcă, desprinsă dintr-un decor jalnic, totul, absolut totul era privit de după lacrimi.