Zdrobit

Toamnei mele

Norii plâng în fața lunii
cea care, sfioasă-și caută perechea;
cerul e gol și învăț să contemplu
în liniștea timpului infuzat de lacrimi.

Nu mă gândesc la ceva
și plâng armonios cu norii,
cu capul în palmă ca Dr. Gachet
acum învăț să contemplu.