marți, 18 noiembrie 2014

Dacă te-aș fi întâlnit în alte timpuri...

... nu ți-aș fi spus aceste;

Mă plâng în aparențe,
în sentimentul autoironiei mele
și cred că sunt iubit,
poate,
batjocorit sau alungat - de fapt -
râvnesc în fața singurătății,
în fața dificilului
și-mi imaginez, de fapt,
visez în hohote râs
asistând la înmormântarea mea.
Nu mă veți plânge, mă veți scuipa;
presimt inexistența mea,
realitatea extazului meu fantasmagoric.

Numai epocile lipsite de credință m-ar mai crede
în nefericirea mea, în subtilitatea declinului ce mă înduioșează
și-mi trezește amintirea unui trecut deplorabil,
mat, anost, vetust, ubuesc în slăbiciunea unui nimic.

Dacă aș putea, m-aș transforma într-un anotimp!