Murim de la începutul zămislirii noastre și prin această prospețime, moartea nu și-a pierdut substanța.
Sunt epuizat și-mbătat de absența viitorului,
de extazul sonor al sufletului disecat;
și simt nimicul absurd al vieții
pe această întindere a muzicii fără glas.
Mi-e dor să mor în inima nimicului
în predestinarea vârtejului ireal;
spintec liniștea trecutului retoric
anihilând savoarea morții voi fi încătușat.
