joi, 19 martie 2015

Valurile Dunării

N-am uitat valul Dunării
cum îmbrățișa inefabilul țărm al țării,
nu l-am uitat pe Chopin
dansând în bezna minunată a odăii.

Mi-aduc aminte de cuvintele tale,
de pașii tăi grăbiți, neadormiți;
mi-aduc aminte când ți-am plâns pe umăr,
în luciul Dunării ne-am oglindit.

Și timpul trece ca o amintire,
ca un cuvânt rostit cu ochii-nchiși;
o viață pe peron îmi este soarta,
alergând spre trenul pe care l-am pierdut.

Privesc în zare, în lumina înghețată,
călătorind prin timpul amețitor și lent,
mi-e dor adânc să te mai privesc deodată,
foarte adânc, adevărat și greu.

Mi-e mintea îngustată de atâtea luni livide,
trezindu-mă-n tăceri, în dimineți morbide;
privesc în țăndări, în oasele-mi topite,
în greutăți stradale, vise ne-mplinite.