Dezbatere teoretică

contemporanilor mei

Când vremea e ploioasă și gându-mi e pustiu
Privesc în sus spre slavă, spre cerul cenușiu.
Amarul pas ce-n urmă lasă-un preț flămând,
În lumea asta dură se plânge tremurând.

Și viitorul nostru ce-i greu și neștiut,
Privesc un ceas în urmă, istoria a trecut.
Sunt lacrimi ce se varsă din ochii noștri plânși,
Istoria-i tot mai mată cu lideri reținuți.

Contemporanul nostru e trist și abătut,
Copii cerșesc în stradă, o pâine și-un bănuț. 
Și noi în rândul lumii ne facem un necaz,
Ne privim oglinda, nemulțumiți cu haz.

O lumea prea coruptă și prea apăsătoare
Și mizantropia se practică în rând.
Un semen ne-aduce aminte că durerea-i mare,
Sunt crime din plăcere și voturi de onoare.

Și omul rătăcit se duce-n Evul Mediu
Se-nchină unor idoli și unor zei absenți.
Trăim acum un semn, când lumea-i pe sfârșite,
Un Dumnezeu absent pentru guri închise.

Și pe finalul rugii, mă rog să fie bine,
Dar ce pot eu schimba, când nimeni nu-i cu mine?
Și-ncet mă-ndrept spre moarte cu pasul tremurând
Și nu privesc în urmă, ci spre al meu mormânt.