vineri, 24 noiembrie 2017

Fioruri reci

E-n puterea mea să-mi reamintesc freamătul
care m-a pus pe piedestalul singurătății
și această adâncime de fond originar,
nu-i altceva decât un monolog chinuitor.

Am abordat în mine straniul urlet al vieții
și am ajuns să fiu solidar cu nebunii moderni
și acest iad, utopic și viu, a trezit în mine
străfundurile unei conștiințe nodale.

A murit în mine tot ceea ce a fost viu
și încleștat privesc în problemele lumii;
tradițional mă zbat în plictisul uman
și-n viață articulez vidul unei vieți absurde.

Înmărmurit umblam pe străzile vetuste
și acest spleen lăuntric mă-ndemna spre neant;
năpraznic se plângea cuceritorul singur,
sub toamna ce tot plânge doctrinar.