dacă caracterul meu posomorât
ar fi avut un aer serios,
în vremea întâlnirii noastre
m-aș fi comportat ca un gentleman bogat
și aș fi căutat trăsăturile tale delicate
pe care nu le-am contemplat în vremea de atunci.
toată mulțimea era nefericită pentru că te cunoscusem;
chiar și bogătașii cu onoruri se simțeau lezați
și, parcă, încă-i mai văd cu șoapte ademenitoare
după prima noastră și frumoasă zi de geneză.
îngrozitor să te îmbulzești în propriile gânduri
sau sfaturi pe care ți le dai singur
și îmi aduc aminte zilnic cum am pătruns în sufletul tău,
ca apa pe sub pragul ușii.
ai fost stăruitoare, neobosită și mi-ai adulmecat cuvintele
fără să te simți hărțuită
și ai decis să mergi mai departe cu mine prin timp
dar eu n-am apucat să deslușesc ceva din asta
și te-am abandonat.
am fost copleșit, dărâmat pentru că, îmi aduc aminte,
trebuia să ajungem pe Rue de l`Odeon nr 21
să-l vizităm pe marele contemplativ; atât ne-a mai rămas.
nici în zi de azi n-am mai ajuns acolo unde mi-am propus
și mă simt zilnic ca un modest călător fără înfățișare
și lipsit de orice noblețe.
am avut un declin în viață pe care nu l-ai cunoscut;
trecusem într-o perioadă la literatura de tejghea
și-am plâns pentru că nu puteam trece mai departe...
lipsea ceva-n mine.
mereu am fost diferiți de restul lumii
și nebunia asta ce zace în noi, e diferită de nebunia lumii.
exită în lume nerușinarea de a fi toți la fel.
numai noi suntem liberi pe deplin pentru că avem casele
pline de cărți și prin asta, am reușit să cunoaștem mai multe vieți,
dar nu pe noi.
îmi place grozav să mă dărâm, să mă arunc în hău
în lipsa ta și-n același timp, să par dezinteresat de mine,
în prilejul de a fi singur în propria-mi stare oarbă.
îți mai aduci aminte când ți-am spus?
,,era prea frumos să am parte de frumos!”
și te-ai grăbit spre nimic, spre amabilul tău spirit
care mă nimicește și astăzi.
am impresia că mă voi vindeca într-o zi,
într-o zi pe care n-o pot ocoli nici dacă mi-aș schimba destinul
și cu toate aceste gânduri, mă găsesc atât de meschin, asasinat parcă
într-o lume dărâmată din talpa societății până în elită.
dacă aș face un bilanț al lumii, cei care nu mai sunt
au un avantaj față de noi, aștia, mâhniți din orice;
noi ăștia care ne exprimăm suferința și fericirea în aceeași formă,
fără prea mult entuziasm.
cu ce mai poate fi convins unul din noi?
m-am zbenguit destul în toate formele și m-am căit
de tot ceea ce a fost lumesc și asta a fost și este
piatra de încercare pentru unul ca mine.
