nu închid un ochi

o lume tristă la apus

m-apasă tot mai greu

un somn profund voi fi mereu

ce tris mi-e drumul meu

O elegie

ți-aș cânta iubito

undeva sub un castan

dar sumba noatră frică

e-o stare de tipar

aproape simțitor iubito

curgi agale pe alei

și-mfierbântat mă rog o clipă

... ce idei

Tulburat

îndoielnică senzație

de plâns și moft

de stare singură în toate

fără rost

strâns de tine

și sufocat timid

cumplit mi-e fără tine

nu-nțeleg nimic

puținul îmi ajunge

s-ajung la tronul tău

când totul se destramă

durerea-i felul meu

Gând

Fără îndoială, singurătatea mi-e sfântă! 

Haiku I

consacrată ea

temei iubirii mele -

lumea se plângea.

Poemul unei despărțiri absurde - Ofrandă -

unei doamne greu de atins

Ce-ar fi fost dacă nu ai fi plecat?

Cum ar fi fost daca nu m-ai fi uitat?

Ce-ar mai fi fost între noi în luciul de azi?

Doar sânii tăi să mă-mbie 

ca vinul ce curge-n pahar.

Suflu-n rană

unei iubri consacrate

Sfârșitul acesta ce nu mai vine

Sfârșit de an puțin anost

Este vorba despre mine, despre tine

Și, uite, totul are rost.

Și-n toate exită o-ntrebare

În mine și în tine îi ceva străin

O nouă formă de iubire

S-a năpustit în mine ca un tun.