Gând

Fără îndoială, singurătatea mi-e sfântă! 

Haiku I

consacrată ea

temei iubirii mele -

lumea se plângea.

Poemul unei despărțiri absurde - Ofrandă -

unei doamne greu de atins

Ce-ar fi fost dacă nu ai fi plecat?

Cum ar fi fost daca nu m-ai fi uitat?

Ce-ar mai fi fost între noi în luciul de azi?

Doar sânii tăi să mă-mbie 

ca vinul ce curge-n pahar.

Suflu-n rană

unei iubri consacrate

Sfârșitul acesta ce nu mai vine

Sfârșit de an puțin anost

Este vorba despre mine, despre tine

Și, uite, totul are rost.

Și-n toate exită o-ntrebare

În mine și în tine îi ceva străin

O nouă formă de iubire

S-a năpustit în mine ca un tun.

Sub anotimpul înfrigurat

privirea ta ce mă cuprinde

atât de dor și ostenit

în mii de stări și de atingeri

eu știu cum te-aș fi iubit

trupul tău în liniștea-ncordată

în mâinile ce te cuprind

va pieri în lumea toată

în odaia-n care te-am vrăjit

lăsăm ca totul să se-ntâmple

reține doar un singur gând

aș vrea o viață să fie mâine

aș vrea un val de amintiri

Cum ar fi fost?

astăzi am văzut o piscă care traversa strada-

nu a mai ajuns pe cealaltă parte.

în mine s-a rupt ceva

s-a rupt o viață

s-a rupt un gând și-o stare 

pe care nu am știut că o posed;

instant mi s-a făcut dor de Amos

mai știu că-n acel moment mi s-a făcut dor de tine

și mi-am adus aminte 

cum ar fi fost să te am

numai eu și nimeni altcineva 

și dintr-o dată nu te mai lași sedusă

și nu mai ești sigură-

poate nu m-ai ascultat în conștiință

și totuși puțin ai cedat

pentru că mi-ai permis să-ți mai scriu

în limita existenței te priveam suav

agale ca pe-o ploaie blândă

dar simțeam cum te ascunzi timidă

ca ghearle în perinițele unei pisici.

ce feroce-i singurătatea!

mă rupe timpul cu ură

pentru că nu am curajul să ies din normalitatea mea

și mă privesc și mă simt de parcă

aș sparge oglinzi din șapte în șapte ani.

și cui i-ar păsa?

în urmă cu ceva timp

am gândit un aforism despre dragoste-

nu l-am scris la timp si efectiv l-am uitat.

aș vrea să pot retrăi acel moment

care mi-e atât de străin astăzi.

îți mai aduci aminte prima noastră întâlnire?

ți-am sorbit pașii și trupul

și te-am iubit în multe feluri

înalte și frenetice și pentru câteva clipe

am simțit că puteam face cu tine

tot ceea ce simțeam.

cum ar fi fost să mi te lași?

paradoxul acestor încercări e că,

lumea a uitat că-n această zi a murit o pisică

Portretul lui M

mi-e dor de M

cum nu mi-a fost vreodată

mi-e dor de odaia ei

în care-am fost primit

mi-e dor de draperia verde

mi-e dor de timpul negăsit

deceniul scurs a fost iluzie

în mine n-a murit nimic

aș vrea să te mai simt o clipă

aș vrea să-ți mai vorbesc puțin

timpul s-a oprit în noapte

timpul m-a distrus profund

nu-mi pot reveni la viață

înăbușit și inutil