Omul este un personaj al unui roman imperfect. Suntem personaje fără substanță, personaje în care nu s-a investit nimic spiritual; personajele unui autor socialist. - acest gând a fost zămislit sub presiunea unui Adagio de Handel.
luni, 30 martie 2015
vineri, 27 martie 2015
Singurătate transcendentală
Frunzele au dispărut din ramuri
și acum ultimul gând se scurge,
stăm împreună, singurătatea și eu
până ce rămâne numai unul.
și acum ultimul gând se scurge,
stăm împreună, singurătatea și eu
până ce rămâne numai unul.
joi, 19 martie 2015
Valurile Dunării
N-am uitat valul Dunării
cum îmbrățișa inefabilul țărm al țării,
nu l-am uitat pe Chopin
dansând în bezna minunată a odăii.
Mi-aduc aminte de cuvintele tale,
de pașii tăi grăbiți, neadormiți;
mi-aduc aminte când ți-am plâns pe umăr,
în luciul Dunării ne-am oglindit.
Și timpul trece ca o amintire,
ca un cuvânt rostit cu ochii-nchiși;
o viață pe peron îmi este soarta,
alergând spre trenul pe care l-am pierdut.
Privesc în zare, în lumina înghețată,
călătorind prin timpul amețitor și lent,
mi-e dor adânc să te mai privesc deodată,
foarte adânc, adevărat și greu.
Mi-e mintea îngustată de atâtea luni livide,
trezindu-mă-n tăceri, în dimineți morbide;
privesc în țăndări, în oasele-mi topite,
în greutăți stradale, vise ne-mplinite.
cum îmbrățișa inefabilul țărm al țării,
nu l-am uitat pe Chopin
dansând în bezna minunată a odăii.
Mi-aduc aminte de cuvintele tale,
de pașii tăi grăbiți, neadormiți;
mi-aduc aminte când ți-am plâns pe umăr,
în luciul Dunării ne-am oglindit.
Și timpul trece ca o amintire,
ca un cuvânt rostit cu ochii-nchiși;
o viață pe peron îmi este soarta,
alergând spre trenul pe care l-am pierdut.
Privesc în zare, în lumina înghețată,
călătorind prin timpul amețitor și lent,
mi-e dor adânc să te mai privesc deodată,
foarte adânc, adevărat și greu.
Mi-e mintea îngustată de atâtea luni livide,
trezindu-mă-n tăceri, în dimineți morbide;
privesc în țăndări, în oasele-mi topite,
în greutăți stradale, vise ne-mplinite.
joi, 12 martie 2015
Gând
Închid ochii pentru a-mi ascunde lacrimile. În această zi voi practica mizantropia și nu voi permite contemporanilor să-mi savureze din chin.
marți, 10 martie 2015
Și-ai trecut pe lângă mine ca oricare alta
Și-ai trecut pe lângă mine ca oricare alta,
ca un gând pe care l-am uitat,
ca o amintire pe care mi-o aduc aminte,
adu-mi aminte să te pot uita.
Mă doare gândul nepăsării tale,
tălpile-ți amurg în pașii tăi,
mâinile-ți sunt toamnă veșnic călătoare...
trezește-mă când mor să nu te pierd.
Nici nebunia glasului pierdut agale
ce-și varsă-n timp fragmente diavolești;
îți scriu aceste rânduri cu nepăsare,
acest cântec fredonat prin triste ploi.
ca un gând pe care l-am uitat,
ca o amintire pe care mi-o aduc aminte,
adu-mi aminte să te pot uita.
Mă doare gândul nepăsării tale,
tălpile-ți amurg în pașii tăi,
mâinile-ți sunt toamnă veșnic călătoare...
trezește-mă când mor să nu te pierd.
Nici nebunia glasului pierdut agale
ce-și varsă-n timp fragmente diavolești;
îți scriu aceste rânduri cu nepăsare,
acest cântec fredonat prin triste ploi.
joi, 5 martie 2015
marți, 3 martie 2015
În destinderea momentului
Privesc, de fapt mi-aduc aminte
de toamna-n care ne-am iubit sorbiți,
cum nopțile se pierd, iubito în neștire
dar noi negăm iubirea prin gesturi și absurd.
Mi-e dor să-ți fie dor de mine,
de timpul vestejit în care noi am plâns,
mi-s ochii plânși de-atâta nebunie
de lipsa ta, tandrețe și delir.
Mi-aplec urechea la cântul tău nostalgic...
e atât de ușor să cred că ești aici;
simt apăsat cum doru-mi dă târcoale,
în lipsa ta... iubirea-i din ciulini.
de toamna-n care ne-am iubit sorbiți,
cum nopțile se pierd, iubito în neștire
dar noi negăm iubirea prin gesturi și absurd.
Mi-e dor să-ți fie dor de mine,
de timpul vestejit în care noi am plâns,
mi-s ochii plânși de-atâta nebunie
de lipsa ta, tandrețe și delir.
Mi-aplec urechea la cântul tău nostalgic...
e atât de ușor să cred că ești aici;
simt apăsat cum doru-mi dă târcoale,
în lipsa ta... iubirea-i din ciulini.
luni, 2 martie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
