Acumulare sterilă

unei doamne cu gust, fără echilibru

mai poți de atâta singurătate în tine?

mai poți de atâta greutate?

lumea pare să se oprească

din curgerea ei puerilă

pentru un respir profund

într-o epocă măcinată

de atâta psihologie,

măcinată de atâta simplism

și uiți să trăiești cu adevărat

pentru că firea ta îi umană

dar subiectivă.

m-am dizolvat în tine

prea devreme și nu ai înțeles

nimic din plinătatea mea.

asta-i criza subiectului

contemporan.

Iubire diletantă

unei stări

mă doare gândul

lacrima

mă doare tu

mă doare eu

mă doare vinul din mine

mă doare crunt...

muzica și versul

mă doare-absurd

mă doare mâine

și mă mai doare azi

ce dureroasă-i viața...

dar mult mai frumoasă-i moartea

în nostalgia ei

Singurătăți absurde

iluzie utopie vis

ce vis

ce utopie

ce iluzie

tristețe zâmbete și nopți

ce nopți

ce zâmbete

ce trist

Gând

Am ațipit pe latul patului; m-am simțit ca pe patul lui Procust!

Foarte departe

unei doamne

te iubesc atât de arzător

pasional

profund

atât de adânc cât pot iubi

dar în ritmul acesta

mă golesc 

mor de atâta singurătate obscură

și toate aceste mă aruncă într-o melancolie pură

zace întunericul în mine

calmul unei biblioteci

calmul tău

și trădările tale puerile

și gândurile de care nu scap

care nu-mi dau liniște și viață

oh, ce solitar nebun mă pândește

în profunzimi mă desfac

și în același timp

fluviu de iubire se amplifică-n mine

iubiri și gânduri de care nu mă despart

Din mine

unei doamne 

te iubesc în tăcere

în urlet și groază

te iubesc în tăcere

artă dragă

Elație

Annei Grădescu

sunt devastat de iubire

orișicum, predestinat

n-aș fi crezut măcar o clipă

că totu-i ruinat

ce-ai să te faci de mâine?

dacă fac atac de cord

sudoarea noastră în iubire

e o șansă, e un moft

mai contemplu printre lacrimi

și mă-ntreb cât sunt de frânt

unde naiba-s gânduri-fapte?

într-o noapte cu venin

Un drum ne desparte

unei doamne

un drum ne desparte ș-atât

și-o toamnă ce crește-ntre-noi...

frunze ce cad se pierd în obscur

ce vreme de singur, culoare și plâng

Dacă te-aș vedea

ce ți-aș spune dacă te-aș vedea o secundă. - unei doamne cucerite

se rup în mine cuvinte

se rup în mine stări

se rup și gânduri și fapte

se rup și am să mor

tu mi-ești cuvântul și starea

mi-ești mine și gândul în fapt

mi-ești moartea și viața iubito

mi-ești totul de fapt

aș vrea acum o secundă

să știu pe unde-mi ești

aș vrea omenirea să piară

să știu că totul îmi ești

Ezitări eșuate

tot mai aproape îmi ești

și gândul mă omoară

că-n mine-i tot mai sec

vinul de odinioară

în mine îi crepuscul

și-n mine zace-un chin

și chipul tău tomnatic

mi-e singur mi-e venin 

nu închid un ochi

o lume tristă la apus

m-apasă tot mai greu

un somn profund voi fi mereu

ce trist mi-e drumul meu

O elegie

ți-aș cânta iubito

undeva sub un castan

dar sumba noatră frică

e-o stare de tipar

aproape simțitor iubito

curgi agale pe alei

și-mfierbântat mă rog o clipă

... ce idei

Tulburat

îndoielnică senzație

de plâns și moft

de stare singură în toate

fără rost

strâns de tine

și sufocat timid

cumplit mi-e fără tine

nu-nțeleg nimic

puținul îmi ajunge

s-ajung la tronul tău

când totul se destramă

durerea-i felul meu

Gând

Fără îndoială, singurătatea mi-e sfântă! 

Haiku I

consacrată ea

temei iubirii mele -

lumea se plângea.

Poemul unei despărțiri absurde - Ofrandă -

unei doamne greu de atins

Ce-ar fi fost dacă nu ai fi plecat?

Cum ar fi fost daca nu m-ai fi uitat?

Ce-ar mai fi fost între noi în luciul de azi?

Doar sânii tăi să mă-mbie 

ca vinul ce curge-n pahar.