sfârșitul unei conferințe

iubesc tăcerea și uneori furia
când dragostea din noi apune tremurând

decenii întregi în nostalgie
urlăm la poarta voastră cu pumnul strâns

mi-e durere glasul și cuvântul
existența-mi ezitantă și-n delir

sfârșesc privindu-mi neputința
din perspectiva unui narcisist

și-i tot mai greu și fără importanță
fascinați de ieri de amintiri

cuprinși treptat de starea vremii
de chinuri aspre calomnii

Cu zorii reci din slavă

Și te-aș iubi cu patima și patos
în adâncimea unui gând plăpând;
de-am fi păsări călătoare,
ne-am iubi pe înalte zări și culmi.

Și-am tot zbura prin văi străine,
din bal în bal sa ne cinstim;
cu atâta dragoste-n mândrie,
sa ne iubim n-ar fi de ajuns.


Unei doamne greu de înțeles.