sfârșitul unei conferințe

iubesc tăcerea și uneori furia
când dragostea din noi apune tremurând

decenii întregi în nostalgie
urlăm la poarta voastră cu pumnul strâns

mi-e durere glasul și cuvântul
existența-mi ezitantă și-n delir

sfârșesc privindu-mi neputința
din perspectiva unui narcisist

și-i tot mai greu și fără importanță
fascinați de ieri de amintiri

cuprinși treptat de starea vremii
de chinuri aspre calomnii