Singurătate vibrantă

ca o carte închisă
sunt cuvintele pe care nu le grăiești
sufletul care nu se deschide
și lacrima pe care nu o verși

ca o taină e omul viu
când are rațiune sau cuget frânt
se îndreaptă fugarnic spre mormânt
Doamne câtă tristețe pe pământ

Mânându-mă în profunzimi

viața-i o operă de artă
bâjbâită-n beznă;
în unii se naște credința
în ceilalți declinul

și-n timp ce-naintezi cu vârsta
te învârți în jurul durerii;
restu-i secundar, spunea Buddha,
inexistent chiar.

mă detest în opera-mi de artă,
tribune fără ovații;
joc singur pe propria-mi scenă
singur în propria-mi viață.