mi-ar fi plăcut să fiu o legendă
și existența mea să fi fost una utopică;
să fiu adus de un vânt miraculos
în cel mai cumplit muson posibil.
n-am dobândit nimic, nici măcar o iubire
și-n ceasul târziu al vremii,
încă visez aurore boreale,
lucruri din camera cu tavanul foarte înalt
și vârfuri de munți pe care încă nu i-am atins.
pe multe drumuri puteam găsi sfârșitul
și alergam prin hopuri tânjind la văi,
la patimi, la grabnice margini ale tristeții...
ce-mi mai mocnește-n sânge isteria vieții,
acest cosmic gând lezat de verb
și mă urmărește statornic zâmbetul fierbinte
țâșnit din văpaia unei adieri.
