duminică, 4 octombrie 2009

Gândul zilei

Datoria unui om singur, este sa fie şi mai singur!

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Rugăciune către Dumnezeu!

Îţi aduc cântecele mele Doamne,
care sunt mai sublime
decât munţii, mai adânci
decât mările, mai înalte
decât norii, mai vaste
decât aerul...
Dorinţa inimii mele este
să păşesc spre tine Dumnezeule,
să arăt lumii întreaga Ta iubire,
creaţie şi dragostea ce ne-o
dai în fiecare clipă!

marți, 29 septembrie 2009

Neclintită nehotărâre!

Spectacolul naşterii
şi al morţii, este jucat
zilnic de zeci de mii de specii,
de plante şi animale, oameni...

Nu există nici măcar umbra unui simptom
de care să mă pot agăţa...
Nici umbra mea cu care să-mi
mai vorbesc, să mă îngân.

Arbori tăiaţi de pretutindeni.
Omul se extinde, omul e cancerul
acestui mapamond solitar într-o
galaxie solitară şi plină de negură.

Omul lasă urme pe unde trece.
El este cel ce face totul distructiv,
face ca inima altui om să nu-i mai bată,
să se cutremure în propria-i carne...

Ah, Dumnezeule! Cât oare voi mai putea trăi în suferinţă?
Cât voi mai păşi pe aceleaşi urme mereu?
Cât de mult vom mai îndura aşteptarea Ta?
Eu unul nu mai răzbesc. Mă lovesc mereu
de aceleaşi cadre mereu, de aceleaşi vieţi...
Aceleaşi gânduri mă urmăresc mereu
şi niciodată nu le pot scoate din umbră.
Aş fi vrut... aş fi vrut să pot să mă stăpânesc
de gelozie, să pot să schimb ceva în jurul meu,
chiar şi timpul, chiar şi lumea asta
creată în delir...

Dacă o singură picătură din ceea ce simt
într-un extaz excentric, m-ar arunca spre
o lacrimă de sfinţi, atunci cu siguranţă
voi ajunge atât de pur încât mă voi putea
oglindi doar în lacrimi de înger.

Vocea ta minune, este zgomotul pe care-l face
deschizându-se, poarta văzduhului.

luni, 28 septembrie 2009

duminică, 27 septembrie 2009

Gândul zilei

Va putea duce Dumnezeu toate lipsurile mele? Va putea El sa se urnească, sub povara atâtor tristeţi?

joi, 24 septembrie 2009

Amurg, amurg, amurg!

Cu pleoapele lăsate,
revăd asfinţind soarele,
tragic de roşu şi violet,
luminând cu ultimele-i văpăi
scena aceea ca de-un campion de floretă.

Amurg, amurg, amurg!

Cu pleoapele lăsate,
revăd chipul tău în asfinţit,
tragic de frumos şi pur,
luminând cu ultimele-i văpăi
scena aceea de lacrimi pline de beatitudine.

Amurg, amurg, amurg!

Cu pleoapele lăsate,
revăd ziua de patru iulie,
tragic de frenetică şi şăgalnică,
luminând cu ultimele-i văpăi
scena aceea de candelă pâlpâind în întuneric.

Amurg, amurg, amurg!

marți, 22 septembrie 2009