Gândul zilei

Sunt un disperat pasiv!

Ispită în umbre

Mi-e frică de timpul trecut al lucrurilor,
de aceste tonuri subterane care mă înspăimântă.
Răzbat în aceste ceasuri de tristeţe şi simt
că aceste taine îmi sunt parcă dintr-o altă lume.

Sunt doar o umbră şi jocul meu pe acest pământ
e doar o supremă amăgire a sufletului meu. Dansul
muzicii mele este extazul suprem al timpului.
Sunt doar o victimă a supravieţuirii mele!...

Am ajuns într-o navigare a ispitelor, a umbrelor
în această fermecătoare şi solitară viaţă de om
singur. Sunt gol, sărman şi cerşetor şi fug de trista mea
povară în umbră şi în cântecul singurătăţii mele.

Ondulaţia tristă a gândului

Am obosit să tot umblu ca frunza-n vânt,
să cadă asupra mea doar spini de trandafir
şi eu să plâng în amurg, să râd şi să plâng...
Toate vor trece din amurgul meu în dimineaţa
tinereţii mele, toate se vor trezi la viaţă;

Sunt o frunză care a murit într-o tinereţe trecută
şi nu-mi pare rău pentru ceea ce sunt. Visul
nostalgiei mele puerile e o stare de ceaţă, ploaie
şi vânt... Sunt doar un suflet aflat în mijlocul unui anotimp
malancolic, trist, cu cerul sângeriu în tristeţea lui...

Sunt esenţial vieţii decât în nefericire şi mă transpun
într-o altă lume sau într-o amintire funebră. O divinitate
de lacrimi zburdă din ochii mei căprui, şi simt cum se
rostogolesc veşniciile în lacrimile-mi nesfârşite. Ochii mei
sunt prea întunecaţi pentru seninătăţi şi înălţimi!

Mă simt subţiat până la o moarte de gânduri, la un calvar
trist în nostalgia lui. Oare n-am uitat tristeţea de prea
multă tristeţe? Spre o lume tristă se îndreaptă glasul
singurătăţii mele, plâns de chemări în vid, de lacrimile
care zbiară în gol... Spre cine mă îndrept?

Amintirile mă năpădesc ca pe un bătrân. Am sufletul în
ceaţă, ploaie şi tristeţe. O lume fără speranţă şi îmbibată
de gustul amar al lacrimilor. Numai disperarea îmi va putea
schimba cursul vieţii mele, aureola, nimbul şi pasiunea
durerii mele. Lacrima îmi e oglinda în care privesc!

Gândul zilei

Sunt ca o salcie în vehemenţă!

Dezechilibru muzical

Simt cum îmi pierd sufletul,
cum cad vibraţiile fizice şi cum
mă topesc gândurile unor
melodii interioare, triste şi sceptice.

O părere difuză, o stare indescriptibilă
mă reduce la stări inefabile, şi mă determină
la vibraţii intime care mă expun în amurgul
care-mi întunecă sufletul, inima...

Acest haos total, acest haos plăcut
în sufletu-mi sfâşiat de nostalgia sonoră-
îmi cutremură sufletul şi magia inimii mele;
Mor dacă totul mi-ar părea o normalitate?

Sunt încântat de misterul care zace în mine,
de destrămarea care mă duce la un ritm pur.
De ce aceste melodii ale sufletului îmi sunt atât
de străine uneori? Dacă mor acum, aş fi mai fericit?

Un neant de lacrimi

Sunt eu şi plâng şi strig şi plâng
şi urlu-n adormire, căci doar eu sunt
purtat de vânt şi cad într-o umbrire.

Mostră de "umor" pe un "suvenir" din San Marino

Femeia e ca Pamântul.
La 20 de ani e ca Africa: explorată parţial.
La 30 de ani e ca India: caldă şi misterioasă.
La 40 de ani e ca America: tehnic, perfectă.
La 50 de ani e ca Europa: în ruină.
La 60 de ani e ca Siberia: toţi ştiu unde e, dar nimeni nu vrea să se ducă acolo.

"Suvenirul" era semnat: Eros

"Calomnii mitologice - Octavian Paler"