Tu și eu

Tu și eu, atât mi-aș dori.
Eu, o adiere de vânt în calea
trupului tău...
Tu, un surâs efemer
în calea lacrimilor mele.

Tu și eu, atât mi-aș dori.
Eu, o lacrimă ce-ți va unge
obrazul tău solitar și timid.
Tu, o umbră pe care voi călca o viață,
o cale ce duce spre împlinire,
spre dezgolirea simțurilor noastre.

Tu și eu, atât mi-aș dori.
Eu, un drum cu margini
pentru privirea ta.
Tu, fercirea perenă pentru
sufletu-mi dezgropat de tine...

Tu și eu...

Comparație

Îmbătrânesc odată cu pământul
și rămân la fel de neted și pustiu.
Nu înfloresc, nu mai am timpul,
să fiu iertat de gândul meu.

Inefabil în tristeţi

Stăteam şi-mi priveam timpul.
Timpul ce a trecut sfărâmat de secunde
şi stau îngândurat în adiere,
şi stau îngândurat de timp...

Căci toate-mi sunt plăceri de noapte,
toate-mi sunt secunde făr-un rost,
e vina mea pentru că am luat viaţă,
că m-am născut, a fost ce-a fost.

Îmi plâng amurgul din tristeţe,
plâng prin ploi şi mă ascund,
ferit de tine, de cuvinte,
efemere versuri ce-am rostit.

O stare efemeră

Stau adesea sugrumat de gânduri,
mă gândesc la chin, război, trecut.
Mă simt nostalgic, efemer şi singur,
înmormântat de propriu-mi gând.

Supus unei încercari timide,
întrebat de prieteni de ce mai plâng,
mă-ntreb şi eu sfărâmat în suflet
- De ce mă plâng, când totul am pierdut?

Un fel de "bun-rămas"

Sunt o cale fără margini,
un calvar de urlete şi neant
sunt omul singur făr-un nume,
omul care-i solitar...

Şi plâng în paşii nopţii mele,
plâng sub pătura de nori pierduţi.
Acesta-i neantul şi calvarul,
acesta-i drumul ce-a trecut.

Şi paşii mei ce dor îmi lasă
în locul care-am fost crescut
plec în lume, dintr-o lume oarbă
plec oftând ca-ntr-un mormânt.

Singurătate tropicală

Dacă te-aş îmbrăţişa cu miros de floare,
ţi-ai schimba culoare pielii.
Ai deveni verde ca şi tulpina lalelei;
cuvintele-ţi s-ar atenua-n buzele mele.

Gândul zilei

Îmi simt sufletul spulberat în mii de cuvinte nerostite!