Dincolo de limită

Cânt în amăgirea sufletului meu
și această himeră a stării
este doar o mască a nepriceperii,
a rațiunii ce vădește în paradoxuri.

Săvârșesc clipe, gânduri emfatice
trăite în neantul sălbatic și
utopia sfârtecată în iluzii
mă trezește din somnul indescriptibil.

Nu încep să-mi trăiesc viața după soartă,
să mă avânt după gânduri stors de silă,
trubadur îngândurat, colpeșit și sur,
revoltat de mine însumi, afectiv impus.

Frământat într-o reală doză de tristețe,
asortat cu neantul singurătății mele
și starea mea de om îmi refuză ființa
violentă de a mă refugia mereu în mine.

M-aș atinge de lacrima unei stări suave
și sunetul orchestral al lamentării
să-mi surâdă în tristețea priceperii mele,
a zâmbetului ploios care-mi udă chipul.

Lamentat (Distih)

Iartă-mi încrucișarea de cuvinte,
de privire și de timp.

Gândul zilei

Moartea este certitudinea gândirii mele!

Ghearele grijii

Iubirea-mi este un capăt fără margini.
Crede-mă, nu există divorț în dragoste,
nu există stări sfâșiate în sensibilitate,
în delicatețea privirii tale...

Ce curios! Sunt atât de dispus în iubire,
firescul îmi este esența pesimismului meu
și scepticul gând mă aruncă în sufletu-ți
veșnic timid, arogat în compasiunea stării tale.

Drumul dragostei este un demiurg. Sursa
mea de inspirație ești tu, ești durerea
dragostei, a faptelor de coeziune
și renasc, renasc autumnal în tine.

Gândul zilei

Îmi plâng fericirea sub lacrimile unui nor!

Logicul se insinuează

Te simți străină?
Te conturezi în juru-mi
ca o iederă de stâncă,
ca un gând de mintea omului.

Sunt un călător în căutare.
Ating culmea gloriei prin pasiune,
sărut și așteptare.
Îți ofer satisfacția

poeziei mele prin dogmă
și topesc banalul în filosofie
ca o frenezie care-ți
cutremură trupul și gândul.

Suflete rătăcite

Noi oamenii suntem niște frunze.
Suntem ofiliți de chin și de dispreț,
suntem plumburii în mijlocul naturii,
nomazi cu lacrimile-n ochi.