Totul nu e încă spus

Sunt cronofag:
devorez timpul. Nu-l
pot aștepta să mă aștepte.
Îl devorez, în loc să mă devorez.

Sunt blând ascultând
fiecare clipă a morții,
și am prilejul de a mă elibera
de eventuala tiranie a gândului.

Pretind că filozofez și compar
timpul cu al tău zâmbet.
Doresc eternitatea sau cel puțin
prelugirea vieții lângă finitudinea ta.

Dar în felul acesta pe care tu mi-l oferi,
faptul că sunt muritor îmi crează
o perfectă iresponsabilitate de gânduri
și cred că totul, totul îmi e permis lângă tine.

Rana ta, calvarul gândului tău face parte
din timp. Timpul vindecă, ucide și renaște.

"Și-n picuri de lumină" Da! Și-n picuri de lumină,
"Și-n raze de război" Da! Și-n raze de război,
"Și-n lacrimi de furtună" Da! Și-n lacrimi de furtună,
"Și-n tunete de flori" Da! Și-n tunete de flori,
"Te voi iubi" Da! Te voi iubi.

Admir personajul empiric

De ce nu admirăm îngerii? se întreaba Pico della Mirandola

Imaginația mea e bogată
din bogația exhaustivă
a imaginii tale.

Admir personajul empiric,
personajul creației demiurgului.

Nori într-o lume de vis (Personajului empiric)

Nu-ți închide ochii!
Lasă-mă să te ating minune,
lasă-mi libertatea
de a te cunoaște,
și oferă-mi calea
ce duce-n înflorirea
inimii tale.

Condamnă-mă pentru
că te zăresc în felul în care ești,
arată-mă cu degetul
pentru că m-am îndrăgostit de tine.
Nici Dumnezeu nu mă poate condamna,
judecata Lui îmi va fi imună.

Îndreaptă-ți starea și credința
și lasă-mă să fiu fascinat
de propria ta tăcere,
să fiu uimit de gusturile tale,
de gândul tău sceptic
care te-a adus într-o stare
de dorință efemeră.

Îmi este greu să cred
că teama ta a juns la neant,
îmi este teamă de teama ta
și prin gesturi m-ai făcut al tău.

Tot ce înseamnă libertate, înseamnă
sensibilitate.

Rugăminte (Personajului empiric)

Te acoperi adesea din cauza dragostei,
fugi, alergi și nu accepți cuvinte,
lasă-mi-te-n brațe, în suflet, rugăminte,
lasă-mi doar secunde să-ți rostesc cuvinte.

"Medalie"

Mi-e sete de uitare
și mi-e atât de greu
în singurătate
încât
visez uitarea ta.

O sinistră
frenezie mă face să colectez
clipele profunde
ce le înghesui
în uitarea ta.

Din uitare ți-am cules
și flori și stele,
ți-am pus gândul în balanță,
l-am cântărit pe-un talger
și aștept netrebnic
surâsul tău.

Nu-mi uita gândul
zâmbet jovial,
nu-mi uita mirarea;
sunt un suflet inflamat
de dragostea ta ascunsă,
și pe cerul dantelat de gânduri
zăresc neștiutor
emoția vitală
a zâmbetului tău.

Personajului empiric Meda

Timpul scurt petrecut lângă tine mi-e o veșnicie!

Zâmbetu-ți

Mă simt capabil
să discut despre orice
zâmbet,
dar zâmbetul tău
asemănat cu amurgul,
îmi oferă tristețea
morbidă a gândului
și curajul sau dorința
de a-mi da osteneala
să urmăresc infinita
cascadă a gândurilor
declanșate
de zâmbetul tău
ostentativ,
sumisiv și delicat.

Uimește-mi ochii,
starea
și spațiul
așteptărilor mele,
uimește-mi
caracterul
fundamnetal al
vieții mele,
uimește-mi zâmbetul
prin zâmbetul tău
caracterizat
seducător, umil
și jovial.

Din zâmbet și dragoste
s-au născut vieți,
cuvinte, stări
și fapte.

M-ai uimit
privindu-te!

Beau din zâmbetul tău,
tot mai adânc, jilav
și stau,
eu mai rămân
și-aș vrea să plec,
să-ntorc abisu-n culme
și culmea în abis,
naiv abandonat în pragul
unui vis...

De-i zâmbetu-ți sfârșitul,
deplin, adevarat și tainic,
eu zic că zâmbetu-ți e doar suspin,
prelins amar
pe chipul tău de doamnă.