Alergător în ploi

Sunt ca o inimă neconsolată,
ca un gând slobozit în vid!

Distih libelulic

Tristețea, nu-i altceva, decât,
melodia pe care o port în suflet.

Gândul zilei

Mi-am strivit trăirea în propriul meu pumn!

Zădărnicia amurgului

Mă odihnesc în mormântu-mi zilnic
și firea mea a ajuns o bâjbâială,
o stare sublimă a trecutului,
un cuprins al tinereții, al morții.

Obsesia grijilor a apus!
Mi-a venit timpul amurgului
în fața nimicniciei voastre,
în fața tristeții, singurătății.

Suferința mi-am creat-o cu artă,
mi-am pictat sufletul cu strigătul propulsării
și arta amintirii mi-e dirijată de
sublima cunoaștere a vieții.

Mor în gând doar atunci când clipesc
și "vremea" îmi este musafir poftit,
zeama de sinucidere și fiecare gust amar
îmi sunt o ruină a vieții mele.

M-a-mpins trecutul în seriozitate
și ochii-mi plâng în fața zâmbetelor voastre,
trupul îmi tremură ca al unui condamnat
în fața ghilotinei, a fericirii.

Fericirea e o luptă nesigură,
o erupție de lacrimi și curaj,
un semn al nobleței și o pradă
a zâmbetului forțat, forat în noi.

Mor odată cu fiecare cuvânt rostit
și mi-aduc aminte de copilărie,
mi-aduc aminte de pedepse
și mi-aduc aminte de plânsete.

Dumnezeul inefabil mi-a oferit tristețea,
chinul de-a trăi zilnic și fericirea de-a muri.
Mi-a blestemat genunchii, creierul și trupul
și mi-a oferit izvorul lacrimilor lăuntrice;

mă lupt cu cel mai inefabil verb
și mă încumet să nu mă mai zbat
în spiritul existenței de "a fi",
în desfătarea ispitei mele, în...

Am realizat existența ca pe un zbucium
și fiecare sunet provocat de natură e un sonet,
o poezie, o metaforă și cu toate acestea, o moarte.
Natura mi-a echivalat existența dintre "a fi" și neant!

Nu-mi mai regăsesc sensibilitatea ființei,
voința de a trăi, voința de a zâmbi
și fiecare gest făcut îmi e o moarte prematură.
Îmi lipsește curajul de-a muri, de-a nu mai fi...

Deschid ochii zilnic plin de amărăciunea existenței
și mă mișc leșinat de pofta vieții
și tot empirismul meu ce l-am cugetat ani de-a rândul
m-a separat de veninul familiei și al fraților.

Sunt de neconceput, de neimaginat și plâng,
plâng în toiul zilei doar pentru a fi văzut
și aștept amurgul ca pe-un sfârșit,
ca pe-un eșec al dragostei și-al iubirii.

Mi-am amestecat zâmbetul cu durerea,
fericirea cu trecutul și esența e atât de zdrobitoare
încât mi-au cedat călcâiele, încheieturile
și toată această povară o port zilnic, o transport.

Gând în stil de vals

Astăzi, am trecut printr-un parc;
da! Un parc singur și trecut.
Astăzi, eu m-am cam mirat;
da! m-am mirat pentru un simplu gând.

M-am tot gândit la liniștea deplină,
da! la liniștea din parcul secular,
stejari goliți de timp de frig și ură
și eu tare m-am mirat.

Mirarea mea e liniștea desăvârșită,
niciun cânt de păsări n-am deslușit,
m-am tot gândit unde-i Nichita,
această liniște cu el am dobândit.

Îmi număr pașii și gândul mă apasă,
e zi de iarnă și oasele mă dor,
pasul meu mai efemer ca altădată
mă-ndeamnă să pășesc în neantul meu.

Ce drag mi-e totul, ce dragă mi-e natura
ce drag mi-e gândul oferit de Bach
și stau acum pentr-o secundă
și stau și stau uitându-mă-n zadar.

Gândul zilei

Viața înseamnă pesimism, e doar un refren ireversibil. E ca și cum te-ar pendula vântul în stânga și în drepta.

Gândul zilei

Viața! Agonie fulminantă "atârnată" pe piedestalul scepticismului.