Dialog

- De ce plângi, Palcior, acolo, de ce plângi?
- Ochii îmi erau uscați, i-am răspuns, îmi erau uscați.
- Dar ploua afară, Palcior, plouă și e totul ud.
- Știu, i-am răspuns, știu!

Singur

Stau aici singur și
privesc norii spulbarți de vânt
și mă gândesc că suferința mă merită,
supărarea, mâhnirea și toate aceste stări
nu mă vor părăsi.

Zbor prin gândul meu,
zbor prin gândul meu.

Mă țin singur de mână
și mă împărtășesc în singurătatea mea.
Mi-am semănat o solitudine
în aceste stări și am crescut în moarte.
Mi-am săpat întunericul în mintea mea
și știu, știu că voi muri singur!

Zbor prin gândul meu,
zbor prin gândul meu.

Trezirea

Ți-am citit versurile
și nu ai făcut decât să
sapi în mine ca într-un mormânt.
M-ai trezit la viață,
mi-ai deschis ochii
și mi-am dat seama de greșeala mea.

Narcisă

Îmi vine să plâng cu lacrimi de narcisă,
îmi vine să alerg desculț prin zori de zi.
Crezi tu că iarba este fericită?
Crezi tu că amurgul este trist?

Îmbătrânesc scriindu-mi clipele uitării
și nu știu ce ne leagă sau ce ne dezleagă.
Eu te-am văzut vag, vag te-am văzut pe scenă
și cel mai norocit moment e că te-am văzut.

Și dacă narcisele sunt lacrimi ce visează,
sunt lacrimi plânse dintr-un nor pustiu.
Și dacă lacrimile sunt narcise ce visează,
sunt narcise plânse de ochii tăi tăcuți.

Catren ambiguu

Simt uitarea amintirilor
și simt cum efemer ajung să fiu.
Sunt fiu de mamă și de tată,
dar tata oare când voi fi?

Hei voi plângăreți contemporani

Hei voi
ce stați neclintiți hain în hainele voastre,
voi care nu plângeți niciodată,
Voi care m-ați arătat cu degetul
și-ați plâns la fiecare vers al meu.

Hei voi neîndemânatici cine sunteți?,
voi ce-ați îngropat nostalgia vremii

și acest albastru singur al văzduhului;
și-ați plâns la fiecare vers al meu.

Hei voi marionete ce-ați prins glas, zâmbet și durere,
v-ați transformat din plâns în neplâns
și-acum îmi cereți mie socoteală
pentru că ați plâns la fiecare vers al meu.

Am să mă retrag în munte, înconjurat de lacrimi,
nu de zâmbet,
și-am să strig în gura mare
până când urechile va vor ceda
și vă veți aduce aminte de ochii voștri
storși la fiecare vers al meu.

Hei voi oameni efemeri ce-ați distrus plăcutul,
plăpândul timp ce a trecut pe lângă noi,
ne-am tot zbătut, am plâns și unde-i rostul nostru?,
rostul lacrimilor mele plânse din ai voștri ochi.

Hei voi oameni rătăciți în timpul vieții,
colindători nostalgici ce-ați trecut prin timp,
v-ați stors puterile rătăcindu-vă-n pierzare
și-acum vă plângeți, vă plângeți la fiecare vers al meu.

Gândul zilei

Zilele mele sunt tristeți inefabile, ezitări ale vieții mediocre în fața timpului!