Gând

Ludwig Wittgenstein spunea în Despre certitudine: Cum ar sta lucrurile dacă s-ar înlocui în propoziţiile lui Moore Ştiu cu Am convingerea de nezdruncinat? Eu zic: Ştiu că Dumnezeu nu există sau Am convingerea de nezdruncinat că Dumnezeu este marele absent.

Gând

Din momentul în care m-am zămislit, din fire, am început să-mi clădesc amintiri. Cu o amintire, cu un trecut, devii din ce în ce mai greu, mai dificil și nu-ți rămâne decât să accepți povara unei vieți, poate, neacceptate.

Bântuit de îndoieli

Rătăcesc într-o tulburare prezentă,
într-un delir elin,
într-un anotimp în care mă aflu,
într-un decor numit meschin.

Sunt propria-mi rană care sângerează,
într-un neant numit destin,
suprem şi dureros păşesc în zare,
în rătăcirea ce mă duce în abis.

Gând

Revenit acasă din Sankt Margarethen cu o stare de neuitat. Plâng și scriu, plâng și scriu... Ce ne-am face, noi oamenii, dacă n-am mai avea lacrimi? Eu, dacă nu plâng, nu pot compune ceva. Fără lacrimi aș fi fost ca un deșert fără nisip, ca o mare secată, ca un trup fără organe, ca un tenor mut, ca o mamă fără prunc, ca o toamnă fără ploaie, ca o bibliotecă fără cărți...

Singurătate funerară

Fiecare cuvânt e un
posibil viitor catren;
un început,
un nou sfârșit;
o operă,
un gând,
o ploaie...

Ne risipim în timpul zilei
ca marea ce sărută țărmul,
ca spuma albă rătăcită-n
singurătate sau preistorie și
ne apropiem de moarte
cu fiecare noapte,
cu fiecare zi
și plângem, zâmbim, oftăm,
chiulim;

timpul nu ne iartă,
nu-i milos, nu-i darnic,
nici mofturos,
nici zburdalnic...

și-n singurătate devenim mai păcătoși,
mai demni de adevăr
și revoltați împotriva morții
ne sinucidem sfidând
melancolic viața
mediocră... sau profundă...

Mă-ntorc în nebunie,
în vuiet monoton,
singurătate nepătrunsă
de chinul adevăr.

Gând

Cu ce drept nu mă îndoiesc eu de existența Demiurgului?

Gând

Dumnezeu nu există - cum există de exemplu...