Prăbușire

Cu un trecut persecutat
stând în întuneric,
speriat de groază și calvar
înăbușit cutremur.

Profund în lumea aceasta

Ating cele mai groaznice abisuri
prin gând, prin fapte, prin iertări.

Gând

Existența îmi este ca o vătămare corporală gravă.

Gând

Suntem niște utopiști zvârcoliți pe metru pătrat!

Gând

Comuniștii sunt printre noi. Sunt încă vii. Acest popor nu are curajul să deschidă ochii. Voi, cei naivi și inconștienți, folosiți ochelarii pe care-i primiți de la adversar (în cazul vostru mizerabil, mass-media și infecții politici), crezând că vă veți îmbunătăți vederea. Doar că, ceea ce voi vedeți prin acești ochelari, este ceea ce adversarul vostru voia ca voi să vedeți. Sunteți într-o comă profundă, într-o comă a istoriei deplorabilă. Ce se întâmplă cu voi e de neînțeles. Sunteți nevertebrați politic și moral. Îmi vine să vă înjur, să vă blestem. În fața ideologiei voastre s-a așternut ceața, ipocrizia. Nu puteți ieși din rutina stalinistă. Sunteți înlemniți în confortul vostru grotesc, inefabil de grotesc și ați confundat tendențios cuvântul cu antinomiile lui. Mi-e scârbă de poporul român.

Gând

Tot românul plânsu-mi-s-a că destinu-i tragic, singular și fără chintesență.

În dulcea stupoare

Toamnei mele

Într-o vreme - asemănătoare cu cea de afară -
credeam că iubirea a murit în fiecare;
dar privind în sufletul toamnei,
cu efort, recunosc afinitatea gândului.
Nu, nu, iubirea nu este un gând.
M-ați înțeles greșit!
Iubirea-i altarul timpului,
te deșteaptă în liniștea singurătății celor doi,
te înăbuși iubind, nu mai poți să respiri
și ți se pare că aici se termină totul,
de fapt, aici începe o nouă lume.
M-am îndreptat spre fereastră cu gândul înaripat
și-am privit în jurul odăii mele - văzând numai cărți -,
cu patima unei companii de preludiu.

Ce înfrigurat i-afară, timpul trece lunecos,
un tei suflat de vânt ce-mi plânge, deci,
un vânt înalt te poartă în începutul unei întâmplări.

Astăzi voi citi toată ziua începând din aceste clipe,
dar privind lumina foarte scăzută a vremii - această dimineață moartă -,
ascultând Bach - nu Chopin -,
și-am să mă plimb prin gândul tău cum nu s-a mai plimbat nimeni niciodată.
Ai o amintire de ploaie, o amintire de toamnă și nu-nțeleg de ce,
dar mi-aș dori să te văd plângând.
Nu, nu te-aș face să suferi, nici nu te-aș zdrobi,
dar ochii tăi, mari, tomnatici ar putea zămisli al doilea potop.
Am ajuns la tine prin întâmplări noduroase,
cu amintiri, dureri, ezitări,
dar ca un singur pom, înflorit sau desfrunzit,
cu plânsul zvâcnind întorcând câte-o filă a tăcerii.

Credeam, într-un timp singur, că m-am împietrit.
Am zdrobit natura-n tălpile mele căutând adăpostul unei reîntoarceri.
Ce greu mi-a fost!
În zădărnicia lumii te-aș fi căutat fără-ncetare;
găsindu-te goală și trasând linii pe trupul tău febril.

Mă voi privi-n lumea contemporană și-am să găsesc un sinonim pentru noi.
Astăzi aș pleca încet spre tine pentru a-mi învinge eul.
Acuma însă trebuie să închei totul,
aceste versuri, aceste gânduri, aceste stări.
Eu voi pleca din această odaie, din aceste umbre,
și-i voi părăsi pe mistici, nihiliști și poeți - doar camera e plină de cărți -.
Astăzi nu trebuie să ieși din casă.