Amețitoare tăceri

Mă-ntorc în amintiri,
în vremuri ce m-au răpus;
nopți nedormite
și zile fără apus!

Contemplu în clipire,
în anii scurși, ostili;
solitudine în urlet,
dezordine și plâns!

Și-n calea-mi pietruită,
pași pierduți în fum;
o voce greu s-aude,
final fără răspuns! 

Galicism

Și-n langoarea dimineții
și-n frigul ce s-a năpustit;
emergent al fericirii,
imersiunea verbului „a fi”.

Disforia mi-e părinte
diletant al vieții, disimulat;
epifanie nerostită,
portativul veșnic necântat!

Eversiune

Mă cheamă tristețea, instrument al părtinirii
și starea mea de astăzi, îndoieli de ieri;
toată lumea știe că pașii îmi sunt repezi,
eul inadmisibil, statornic în căderi!

Gând

Nu există fericire sau amăgire, doar gândirea le deslușește pe toate!

Definiția dragostei

Dragostea nu este o speranță utopică
o rațiune inconștientă și
nici o scenă de un patetism extrem
ci un deliciu pătimaș prielnic naturii umane!

Gând

Tristețea, această rană a lucidității!

Gând

În criminalistică, clasificarea urmelor de reproducere, denumite și urme de formă, se creează prin contactul nemijlocit a două obiecte. Obiectul care, prin contactul realizat, își lasă o parte din caracteristicile sale pe celălalt obiect poartă denumirea de obiect creator de formă; obiectul pe care caracteristicile respective rămân imprimate se numește obiect primitor de urmă. În cazul contemporan, comunismul a fost și este, obiect creator de formă; poporul român va rămâne mereu un obiect primitor de urmă.