Gând

 Citesc „Cinci ani la Auschwitz” pe un fundal de Bach și-mi dau seama cât de fericit pot fi și cât de împlinit. Nimic în lume nu-mi poate schimba gândul. 

Gând

Citindu-l pe Heidegger, mă gândesc la Nimicul suprem, la Nimicul care de fapt nu există și-mi trec prin minte cuvintele lui Solomon pe care le rostea în Eclesiastul că: totu-i deșertăciune, adică, Nimic n-are nicio valoare sau mai bine spus, totul n-are nicio valoare.  

Răzvrătiri

trăiesc un timp putred

în grele singurătăți;

vegheat de vaste nefericiri

și sceptic uitat de toți.

Gând

Nu caut lucrurile menite firii și-mi iubesc osteneala nimicului. Ce frumoasă-i singurătatea de care nu mă tem. 

Ardoare

n-am obținut nimic

dimpotrivă, declin;

trăiesc obscur și renăscut

în rând cu lumea.

sunt neinspirat profund

și culmea resemnat;

frenezia vieții mele

s-a cam estompat.

Gând

Cartea lui Eugen Simion, Cioran, o mitologie a nedesăvîrșirilor, mă purifică și în același timp mă zdruncină-n Cioran. Aș vrea să retrăiesc sentimentul pe care l-am avut atunci când l-am citit pentru prima dată pe Cioran. 

Gând

Este în dorul meu această țopăială în spațiul vieții mele și-ncerc din răsputeri să nu mă zbat pentru ceva util și-mi da seama că mereu m-am ondulat în ascensiunea declinului meu care-mi este cel mai favorabil și frenetic.