Citesc „Cinci ani la Auschwitz” pe un fundal de Bach și-mi dau seama cât de fericit pot fi și cât de împlinit. Nimic în lume nu-mi poate schimba gândul.
joi, 14 septembrie 2023
miercuri, 6 septembrie 2023
Gând
Citindu-l pe Heidegger, mă gândesc la Nimicul suprem, la Nimicul care de fapt nu există și-mi trec prin minte cuvintele lui Solomon pe care le rostea în Eclesiastul că: totu-i deșertăciune, adică, Nimic n-are nicio valoare sau mai bine spus, totul n-are nicio valoare.
marți, 29 august 2023
Răzvrătiri
trăiesc un timp putred
în grele singurătăți;
vegheat de vaste nefericiri
și sceptic uitat de toți.
luni, 28 august 2023
Gând
Nu caut lucrurile menite firii și-mi iubesc osteneala nimicului. Ce frumoasă-i singurătatea de care nu mă tem.
joi, 13 iulie 2023
Ardoare
n-am obținut nimic
dimpotrivă, declin;
trăiesc obscur și renăscut
în rând cu lumea.
sunt neinspirat profund
și culmea resemnat;
frenezia vieții mele
s-a cam estompat.
Gând
Cartea lui Eugen Simion, Cioran, o mitologie a nedesăvîrșirilor, mă purifică și în același timp mă zdruncină-n Cioran. Aș vrea să retrăiesc sentimentul pe care l-am avut atunci când l-am citit pentru prima dată pe Cioran.
Gând
Este în dorul meu această țopăială în spațiul vieții mele și-ncerc din răsputeri să nu mă zbat pentru ceva util și-mi da seama că mereu m-am ondulat în ascensiunea declinului meu care-mi este cel mai favorabil și frenetic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

