Dacă te-aş citi in versuri!

Dacă aş deschide toate cărţile din lume
şi în fiecare vers ai domni doar tu,
mi-aş umple biblioteca cu un singur nume
şi acest nume îl porţi doar tu!

Dacă mâinile noastre au propriul lor nod
înseamnă că niciodată nu se vor dezlega,
niciodată nu vom plânge dupa noi...
Câtă frenezie domneşte între trupurile noastre!

Dacă cerul din azur s-ar transforma în cenuşă,
atunci cu siguranţă ne-am aştepta să plouă.
Dacă siguranţa noastră de a ploua s-ar transforma în toamnă,
atunci cu siguranţă am lovi toate frunzele pripăşite.
Dacă toate aceste frunze sihastre ne-ar sta în drum,
atunci înseamnă ca noi avem mâinile cu propriul lor nod,
atunci iubito noi am călători prin parcuri, pe alei,
pe acele trotuare crăpate de rădăcinile copacilor,
de toată frumuseţea nostalgică a naturii, a lunii Octombrie,
a tuturor secundelor ce trec feeric pe lângă noi,
a ploii de frunze ruginite şi a covorului roş-galben al naturii...

De ce aş lepăda toate aceste lucruri fermecătoare?
Aceste clipe feeric de neuitat, aceste gânduri ce pur
domnesc în mine, aceste versuri ce doar numele ţie ţi-au purtat.