Privindu-mi urma, nu zăresc decât o urmă

De mi-aş pierde urmele, căci acolo
unde calc nu-mi rămâne nici mirosul,
nici adierea trupului meu. Trec şi sunt
nevăzut, neobservat şi plâng!...

În urma mea urmele îmi sunt şterse,
sunt spulberate şi amestecate cu nisipul
adus de vântul tomnatic, amestecate cu frunzele
care s-au desprins din aceste sălcii

care-şi plâng ramurile către cer.
Doamne, de unde atâta calvar în urma mea?
De unde atât de multă îndurare şi pesimism?
Nu cumva sunt un eşuat?

De-aş putea să-mi dau drumul în gol,
să cad în infinit şi să pot fi plâns
de un singur ochi, o singură lacrimă
şi un singur trup... Cine ar fi acest?

Alerg ascunzându-mă de mine şi privind
în urma mea nu zăresc nimic. Care mi-ar
fi motivul disperării mele? Sunt singur!
Alerg solitar de propria-mi imaginaţie.

Subversiv

Dacă aş avea curajul şi putearea,
ţi-aş arunca în faţă
o mie de reproşuri binemeritate,
ţi-aş vorbi de natură, de lacrimi...

Cât de necesar îmi este pentru
echilibrul meu sufletesc!... Ce
înseamnă singurătatea pentru
mine, pentru ceea ce fac,

pentru poezie, pentru oaza
mea de puritate!... Sunt un
laş provenit din
neant şi azvârlit pe betoane.

Mă priveşti absentă, aiurea,
cu un zâmbet amar în colţul buzelor tale
şi o lacrimă gata să se desprindă
de pe obrazul îmbujorat, neted şi dulce...

M-aş apleca să-ţi sărut mâna. Dar
reacţia ta?... M-ar cuprinde o
ameţeală ciudată refuzându-mă şi cu uimire
te-aş lua în braţe şi ţi-aş strivi

buzele cu săruturile mele. Lacrimile
mele se împietriseră undeva!... Pe dinăuntru
se făceau bolovani, mormane de piatră,
golgote de stâncă. Zdrelindu-mi sufletul

încercam să urc undeva, să fug, să dispar.
Aş rămâne doar eu şi strigătul fiinţei mele.
Ecoul gândului mă va putea elibera de asta?
N-am să regret niciodată că te-am întâlnit!

Dincolo de lacrimi

Timpul îşi pierdea din farmec
şi lacrimile-i curgeau indubitabil
în propria lor esenţă. Seara,
atunci când pustiul e pustiu

şi vântul e vânt şi singurătatea
e doar o pată, o urmă lăsată
în urma unei dâre de lacrimi
şi nimic din tot ce e, defapt nu e...

Cu ramurile îndesate în poală
şi cu mâinile înjunghiate de scoarţa
cedrului, timpul îşi astupa deşteptarea,
realitatea şi seva propriu-i gând.

Dincolo de lacrimi există suferinţă,
relitate şi neantul unui copil solitar,
suferinţa unei mame şi urma lacrimilor
din pomeţii unui tată înebunit de gând...