Dincolo de lacrimi

Timpul îşi pierdea din farmec
şi lacrimile-i curgeau indubitabil
în propria lor esenţă. Seara,
atunci când pustiul e pustiu

şi vântul e vânt şi singurătatea
e doar o pată, o urmă lăsată
în urma unei dâre de lacrimi
şi nimic din tot ce e, defapt nu e...

Cu ramurile îndesate în poală
şi cu mâinile înjunghiate de scoarţa
cedrului, timpul îşi astupa deşteptarea,
realitatea şi seva propriu-i gând.

Dincolo de lacrimi există suferinţă,
relitate şi neantul unui copil solitar,
suferinţa unei mame şi urma lacrimilor
din pomeţii unui tată înebunit de gând...