Subversiv

Dacă aş avea curajul şi putearea,
ţi-aş arunca în faţă
o mie de reproşuri binemeritate,
ţi-aş vorbi de natură, de lacrimi...

Cât de necesar îmi este pentru
echilibrul meu sufletesc!... Ce
înseamnă singurătatea pentru
mine, pentru ceea ce fac,

pentru poezie, pentru oaza
mea de puritate!... Sunt un
laş provenit din
neant şi azvârlit pe betoane.

Mă priveşti absentă, aiurea,
cu un zâmbet amar în colţul buzelor tale
şi o lacrimă gata să se desprindă
de pe obrazul îmbujorat, neted şi dulce...

M-aş apleca să-ţi sărut mâna. Dar
reacţia ta?... M-ar cuprinde o
ameţeală ciudată refuzându-mă şi cu uimire
te-aş lua în braţe şi ţi-aş strivi

buzele cu săruturile mele. Lacrimile
mele se împietriseră undeva!... Pe dinăuntru
se făceau bolovani, mormane de piatră,
golgote de stâncă. Zdrelindu-mi sufletul

încercam să urc undeva, să fug, să dispar.
Aş rămâne doar eu şi strigătul fiinţei mele.
Ecoul gândului mă va putea elibera de asta?
N-am să regret niciodată că te-am întâlnit!