Hei, mândră privighetoare
ce-mi rămâne din tine?
Amintirea, gingăşia ta,
surâsul tău uşor, diafan,
înmiresmat,
imaginea ta plutitoare, caldă,
şi nespus de dulce a celei vii,
mai dulce chiar decât cea vie,
pentru că ştiu prea bine că într-o zi
mă vei părăsi fără urmă, iar eu,
eu unde voi rămâne? Eternitate?
Eternitatea îmi năruie plăcerile!
Amintirea ta o voi purta în veci,
fanotmă iubită, pisică voluptoasă
plină de gânduri ca un cireş
de flori în amurg de primăvară.
Aşează-te pe un singur trandafir,
unul singur, fără spini, ca nu cumva
să-ţi răneşti ghearele, să nu-ţi înţepi
amintirile şi poate uitările tale.
Adu-ţi aminte de o singură floare,
roşie, albă... să fie pe placul
ochilor tăi ca la vedere să fiu
ceea ce tu îţi doreşti, ceea ce tu vrei.
Destinu-i doar o vorbă şi vorbele sunt vide!
Scrie-mi cu lacrimi atingerile tale,
şoaptele pe care tu le-ai rostit.
Scriele în nori, în amurg...
Voi privi spre cer şi voi înţelge!
ce-mi rămâne din tine?
Amintirea, gingăşia ta,
surâsul tău uşor, diafan,
înmiresmat,
imaginea ta plutitoare, caldă,
şi nespus de dulce a celei vii,
mai dulce chiar decât cea vie,
pentru că ştiu prea bine că într-o zi
mă vei părăsi fără urmă, iar eu,
eu unde voi rămâne? Eternitate?
Eternitatea îmi năruie plăcerile!
Amintirea ta o voi purta în veci,
fanotmă iubită, pisică voluptoasă
plină de gânduri ca un cireş
de flori în amurg de primăvară.
Aşează-te pe un singur trandafir,
unul singur, fără spini, ca nu cumva
să-ţi răneşti ghearele, să nu-ţi înţepi
amintirile şi poate uitările tale.
Adu-ţi aminte de o singură floare,
roşie, albă... să fie pe placul
ochilor tăi ca la vedere să fiu
ceea ce tu îţi doreşti, ceea ce tu vrei.
Destinu-i doar o vorbă şi vorbele sunt vide!
Scrie-mi cu lacrimi atingerile tale,
şoaptele pe care tu le-ai rostit.
Scriele în nori, în amurg...
Voi privi spre cer şi voi înţelge!
