Am adormit pe un tăiş de cuţit,
pal sau fără de culoare
şi trezindu-mă amorţit,
tăiat, trist şi uitat într-o uitare.
M-am tot uitat osos albastru,
m-am tot privit înlăcrimat,
oglinda care-mi reflectează
tăişul de cuţit uitat.
De-aş merge singur pe o cale,
un drum ce lacrimi a vărsat
şi tot păşind într-o uitare
adormit cum sunt, - tăiş uitat!
pal sau fără de culoare
şi trezindu-mă amorţit,
tăiat, trist şi uitat într-o uitare.
M-am tot uitat osos albastru,
m-am tot privit înlăcrimat,
oglinda care-mi reflectează
tăişul de cuţit uitat.
De-aş merge singur pe o cale,
un drum ce lacrimi a vărsat
şi tot păşind într-o uitare
adormit cum sunt, - tăiş uitat!
