Bach

Câtă tristeţe îmi poate oferi acest Bach,
melancolie, lacrimi şi gânduri.
Cât de mult mor odată cu aceste armonii
pe care le-a elaborat, cât de mult...

În ochii mei plouă, plouă deşi afară
e atât de limpede şi senin.
Eu zăresc doar ploi, toamnă, noroi
şi acel văzduh pe care eu nu-l pot uita.

Un văzduh sângeriu care plânge în amurg,
cu nori pe care-i pot cuprinde în braţele mele.
Un vâzduh pe care îl privesc cu ochii umezi,
cu gândul îndreptat spre o furtună interioară.

Genune în cântecul tău, abis şi disperare.
Toate îmi sunt atât de prezente în mine,
atât de cald le pot percepe, înţelege...
Unde îmi va fi limita ascultării mele?

Trăiesc vremuri mizantropice, vremuri
care nu-mi alină sufletul, inima şi gândul.
Trăiesc vremuri plumburii, sângerii
şi toate aceste gânduri îmi aparţin.

M-aş întoarce în trecut, în trecutul tău
şi nu mi-aş lamenta zilele să revin pe acest tărâm.
Aici sunt lacrimi, cretinism...
Deşertul meu a dispărut odată cu "Cantată"!

Urma unui mercenar

Dacă un strop de ploaie m-ar astupa
şi totul s-ar termina în acel punct,
atunci cu siguranţă m-aş arunca
în drumul pe care el s-a scurs.

Asemeni unui înger

Tu eşti asemeni unui înger care
traversează iadul fără
să-şi păteze aripile cu smoală.

Nu te-a atins nici o ticăloşie,
nici un compromis nu ţi-a
secţionat fiinţa.

Eşti tu, tu în adormire, în freamat
şi în gând. Singură păşeşti nefiinţă,
singură eşti pe-al tău mormânt.

Simt pentru "ea" o adevărată dragoste

Trec de la încântare la extaz,
de la extaz la spaimă.
Simt sub mine hrube în care
cobor cu grijă sau lunec,

zăresc câmpii întinse, luminate
de un soare nefiresc, singur.
Trăiesc în acest univers cu ochii
deschişi privindu-mă-n lacrimi.

Mă văd zdrobinu-mi cuvintele-mi
rostite, alergând într-o toamnă întunecată,
plină de încântare, de noiembrie,
de vânt şi lacrimi...

O noapte sacramentală

Păşesc în negura dreptăţii
retras şi plin de gând,
cu vocea-mi înecată,
cuvântul cunoscând...

Păşesc în bezna morţii,
a timpului pierdut
şi plâng în calea-mi nopţii,
plâng pierdut în fum.

Mor târzaiu în noapte,
mor supus de gând,
retras mă simt tomnatic,
efemerul cânt...

Nu plâng, ba plâng iubito
în toane mă găseşti
şi nu-s decât un nimeni,
un nimeni ne-nţeles!

Un adevăr ascuns

O toamnă târzie
sufla în spuza timpului.
Abia spre sfârşitul lui
noiembrie cerul începu
să se întunece...