Plouă între noi

Plouă! E atât de bine când plâng
şi sufletu-mi e cimitir de lacrimi
şi n-am povaţă îngropată-n mine,
ci doar gânduri de singuratec!

Plouă! E atât de rău când râd cu lacrimi
căci nu ştiu de plâng sau râd,
şi tu cu lacrimi mă aştepţi pe-o bancă
şi nu ştiu de plângi sau râzi!

Plouă! Şi tot ce vreau să pot acuma
e să fiu al tău nătâng, să pot fi
a ta chemare, a ta jertfă,
al tau mormânt...