Amenitate inefabilă de gându-mi pesimist

Blestematul meu trup ce se năruie.
Al meu trup scăldat în lacrimi,
în seva suavă a unui amurg îndrăgostit
de ceața spintecătoare a vremii de astăzi.

Blestematul meu gând pesimist,
al vorbelor goale care-mi părăsesc gura,
al clipelor ce se sting în tăcerea mea
și faptelor spumoase în fața iertărilor mele.

Blestemata mea clipă de duioșie,
a stărilor care se năpustesc asupra mea,
gândurilor sfârtecate de tăcerea-mi,
întâmplărilor ce-mi dau "speranța" mea.

Blestematul meu chip brăzdat, sufocat
de riduri milenare, împietrite și neînsuflețite
de zbuciumul contagios al gândurilor ce
oscilează între empatie și sufocare...

Deșert inefabil

Trezit într-o atmosferă înlăturată
de visuri, gânduri și dispreț-
sunt cel ce moare-n fiecare noapte,
amurg al gândurilor ce apun mereu.

Dilemă, stare, nevoi și ceață
toate-s vii în drumul meu,
un praf, o armă timid s-arată
toate-s vii în drumul meu.

Pășesc cu gândul amorțirii mele,
alerg deșertic anevoios.
Lipsit de vlagă, lipsit de zâmbet
mă-ndrept spre moarte cu pașii mei.

Coborârea în infern

Existența mea e doar o coborâre în infern.
Un salt în rău, un salt mai jalnic decât cuvântul.
Existența mea e doar o urmă lăsată-n spate,
o urmă spulberată de vântul unui amurg.

Dorință de legendă

Întreaga ta ființă mi-ar refuza
această rece și nemiloasă demolare
a gândirii mele, acest refugiu
împotriva cunoașterii...

Străpuns de cuvinte și uitat
ca și prefața unei cărți, mă simt
în pasiunea unui text în care un poet
își "plânge" clipele solitare.

Singur, sceptic... Cineva mai sceptic
și singur decat scepto-singurătatea mea?
Ponegrirea îmi devine o intuiție,
un declin al admirației mele.

Refuz în declinul inspirației mele,
în ordinea lucrurilor care mă fac om.
Sunt eu în căutarea unui refugiu,
în căutarea unui destin aprig.

Agonie de gând

Amorțit în agonie, de neant,
amurg și chin.
Mă văd scăpat, pierdut de lume
de lumea-n care m-am născut.